Ernest Hemingway, autorul romanului „Pentru cine bat clopotele”, a fost CELEBRAT în Cuba prin INAUGURAREA unui centru destinat valorificării operei lui

Ernest Hemingway, autorul romanului „Pentru cine bat clopotele, a fost CELEBRAT în Cuba prin INAUGURAREA unui centru destinat valorificării operei lui
Publicat: 01/04/2019, 11:48

Inaugurarea centrului a fost prezentată ca posibil domeniu de colaborare între Cuba și Statele Unite ale Americii, în contextul răcirii relațiilor între cele două țări.

Hemingway, care a primit premiul Nobel pentru literatură în 1954, a scris o parte dintre cele mai cunoscute romane ale sale în cei 21 de ani în care a trăit la Finca Vigia, o clădire transformată în muzeu la San Francisco de Paula, în apropiere de Havana.

Centrul a fost finanțat de Consiliul Cultural pentru Patrimoniu Național Cubanez și de Fundația Finca Vigia din Statele Unite ale Americii și se întinde pe o proprietate de șase hectare.

Ernest Hemingway a părăsit Cuba în 1960, la mai bine de un an de la revoluția cubaneză și cu câteva luni înainte să se sinucidă, în Idaho, la vârsta de 61 de ani. Scriitorul a lăsat în Cuba mii de documente, de la manuscrise ale operelor sale la scrisori, fotografii și note pe marginea cărților pe care le citea.

Centrul finanțat de Fundația Ford, de American Express Philanthropy și de fundația AT&T, printre alții, include laboratoare și depozite cu aer condiționat. Consiliul Cultural pentru Patrimoniu Național Cubanez și Fundația Finca Vigia au semnat până în prezent trei protocoale de colaborare pentru conservarea și promovarea moștenirii rămase de la Ernest Hemingway.

„Când ne întâlnim, când lucrăm împreună, putem face lucruri bune și extraordinare”, a spus Jim McGovern, membru al Congresului american, sâmbătă, la ceremonia de inaugurare.

Politicianul a afirmat că proiectul ar fi decurs mai ușor dacă nu ar fi fost embargoul comercial impus Cubei de decenii de SUA și reluat în condiții mai aspre de președintele Donald Trump.

Hemingway s-a mutat la Finca Vigia în 1939, cu un an înainte să apară „For Whom the Bell Tolls/ Pentru cine bat clopotele”, și aici a scris „The Old Man and the Sea/ Bătrânul și marea”, „A Moveable Feast/ Sărbătoarea continuă” și „Islands in the Stream/ Insulele lui Thomas Hudson”.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Mesajul sfâșietor transmis de fiica preotului Ilie Geangavelea, după ce a murit în accidentul de...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Noi reguli pentru ITP. Președintele Iohannis a promulgat legea
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Crimă înfiorătoare în Capitală! Un bărbat de 46 de ani, ucis de doi tineri pentru...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum recunoști un psihopat după mișcările capului
×